ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Germania livrează Ucrainei sisteme de rachete Patriot

07:48 | 10.08.2023 Categorie: Externe

Berlin, 10 aug. /MOLDPRES/. Germania consolidează apărarea antiaeriană a Ucrainei cu încă două baterii de rachete Patriot, conform listei oficiale a ajutorului militar pentru Kiev actualizată săptămânal de guvernul german, informează joi dpa, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Sistemele Patriot construite de SUA sunt deosebit de valoroase pentru Ucraina. Potrivit Kievului, bateriile Patriot au interceptat deja de mai multe ori rachete hipersonice ruseşti.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat pe reţelele de socializare că acest ajutor a fost convenit cu cancelarul german Olaf Scholz. "Îndeplinirea acordului nostru va salva mii de vieţi ale poporului nostru. Continuăm să lucrăm pentru a întări Ucraina şi a o proteja de teroarea rusă", a scris preşedintele Zelenski.

Noile livrări din partea Germaniei includ şi zece vehicule cu şenile polivalente Bandvagn 206, şase camioane cu semiremorci de mare capacitate şi aproximativ 6000 de cartuşe de muniţie fumigenă pentru piese de artilerie cu calibru de 155 milimetri. Germania a furnizat, de asemenea, mitraliere, ochelari militari de protecţie, binocluri şi echipamente pentru deminare.

Foto: army.mil

img23006347

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!