ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În prima jumătate a anului, exporturile au scăzut cu 10,9%

12:03 | 18.08.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 18 aug. /MOLDPRES/. În perioada ianuarie - iunie curent, exporturile de mărfuri s-au diminuat cu 10,9 la sută, comparativ cu perioada similară din anul trecut, și au depășit suma de 2 mlrd de dolari. Pe de altă parte, importurile de mărfuri au crescut cu 0,5% și au însumat 4,3 mlrd de dolari, transmite MOLDPRES.

Astfel, potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), deficitul balanței comerciale, în ianuarie-iunie 2023, a fost de 2,3 mlrd de dolari, cu 270 mln de dolari, sau cu 13,1% mai mare, decât cel înregistrat în perioada corespunzătoare din anul 2022.

Exporturile de mărfuri destinate țărilor Uniunii Europene, în ianuarie-iunie curent, au deținut o pondere de 61,3% în total exporturi, comparativ cu o cotă de 25,6 la sută în cazul exporturilor în țările Comunității Statelor Independente. Principalele țări de destinație a exporturilor de mărfuri au fost România, Ucraina, Italia, Germania, Federația Rusă, Turcia și Cehia. 

Datele BNS mai relevă că în prima jumătate a anului, au crescut exporturile de petrol și produse petroliere, datorită creșterii livrărilor în Ucraina, de mașini și aparate electrice, de băuturi alcoolice și nealcoolice, de energie electrică (de 18,2 ori, generată de sporirea livrărilor în Romania și Ucraina). Totodată, s-au redus exporturile de semințe și fructe oleaginoase, cereale, grăsimi și uleiuri vegetale, legume și fructe. 

Foto simbol

img23006548

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!