ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANSP: În Republica Moldova crește numărul cazurilor de infectare cu COVID-19

12:40 | 21.08.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 21 aug. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Sănătate Publică a anunțat astăzi că, în ultima săptămână, pe teritoriul țării noastre au fost înregistrate 54 de cazuri de COVID-19 de 2,16 ori mai mult decât săptămâna precedentă, comunică MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, tot în ultima săptămână a crescut și procentul probelor pozitive efectuate în această perioadă, de la 0,59% la 1,22%. Pe parcursul lunii iulie 2023, au fost înregistrate 95 de cazuri de COVID-19, dintre care două cazuri în regiunea transnistreană, cu o descreștere de circa 9,5% comparativ cu luna iunie 2023.

În luna iulie o persoană a murit răpusă de COVID-19, mortalitatea pe parcursul lunii menționate fiind de 0,03 decese la 100 mii populație, cu o descreștere cu 83,3% comparativ cu luna anterioară.

Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în regiunea europeană, în perioada 31 iulie – 6 august 2023, au fost înregistrate 12 620 noi cazuri confirmate de COVID-19 și 107 decese raportate de autoritățile naționale, ceea ce reprezintă o diminuare cu 35,7%.

În România în schimb, se atestă o creștere a numărului de cazuri COVID-19, de la 501 cazuri la 837 cazuri în ultima săptămână.

Epidemiologii reiterează că COVID-19 nu a dispărut și, având în vedere fluxul sporit la frontiera de stat, circulația cetățenilor pentru plecarea și revenirea din vacanță, formarea colectivităților de copii în instituțiile de educație timpurie și învățământ, reamintesc despre necesitatea respectării principalelor măsuri de protecție. Printre acestea – distanța fizică între persoane de minim un metru, evitarea locurilor aglomerate; respectarea regulilor de igienă a mâinilor, igienă respiratorie; a măsurilor sanitare la locul de muncă, cu aerisirea spațiilor închise și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției COVID-19 (febra, tuse, respirație dificilă, dureri în gât, dureri musculare).

Specialiștii ANSP anunță că vaccinarea împotriva COVID-19 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces.

Foto simbol

img23006601

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!