Legea care prevede evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor a fost publicată în Monitorul Oficial
10:12 | 22.08.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 22 aug. /MOLDPRES/. Decretul de promulgare și Legea privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor au fost publicate în numărul de astăzi al Monitorului Oficial și au intrat în vigoare, comunică MOLDPRES.
Documentul a fost reexaminat în ședința extraordinară a Legislativului după ce a fost reîntors de șeful statului, Maia Sandu.
Documentul conține propuneri și îmbunătățiri care nu diminuează importanța noilor reglementări adoptate. În scrisoarea de reexaminare transmisă Parlamentului de către președintele Republicii Moldova se menționează că „exercițiul de evaluare externă este însoțit de o multitudine de riscuri, iar pentru reducerea lor, sunt necesare contrabalanțe legislative”.
Totodată, conform noilor prevederi, comisiile de evaluare a judecătorilor și procurorilor vor lua în considerare hotărârile judecătorești irevocabile, cu excepția celor care sunt considerate arbitrare sau vădit nerezonabile. Mai exact, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) și ale Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) vor putea fi contestate și de Comisia de evaluare, nu doar de subiecții supuși evaluării. Contestația se va depune la Curtea Supremă de Justiție (CSJ), unde va fi examinată în termen de 30 de zile de către un complet format din primii trei judecători care au promovat evaluarea și nu au activat în cadrul CSJ până la data de 31 decembrie 2022.
Inițiativa legislativă care prevede evaluarea externă a judecătorilor și a procurorilor a fost adoptată de Parlament la sfârșitul lunii iulie. Proiectul de lege reprezintă cea de-a treia etapă a mecanismului de vetting și ultima etapă a reformei sistemului de justiție. Este și una dintre condiționalitățile de bază ce rezultă din Acordul de asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană.
Prezenta lege intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Parlamentul, în termen de 40 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare va confirma componența nominală a Comisiei de evaluare a procurorilor. Atribuțiile Comisiei de evaluare a judecătorilor sunt exercitate de Comisia de evaluare creată prin Legea nr. 65/2023 privind evaluarea externă a judecătorilor și candidaților la funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție. Guvernul va întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea implementării prezentei legi, inclusiv va contacta, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei legi, partenerii de dezvoltare și Parlamentul în vederea desemnării de către aceștia a membrilor Comisiei de evaluare a procurorilor. Ministerul Justiției: în cel mult 5 zile lucrătoare de la confirmarea componenței nominale a Comisiei de evaluare a procurorilor, va asigura organizarea primei ședințe a acesteia; va asigura plata indemnizațiilor lunare pentru membrii comisiilor de evaluare. Comisia de evaluare a procurorilor: în cel mult 10 zile lucrătoare de la confirmarea componenței nominale, își va alege președintele; în cel mult 20 de zile lucrătoare de la confirmarea componenței nominale, va elabora și va aproba regulamentul propriu de organizare și funcționare, inclusiv modul de organizare și funcționare a secretariatului.
În perioada aplicării prezentei legi, suplimentar condițiilor pentru accederea în funcțiile enumerate judecătorii și procurorii pot ocupa funcțiile respective cu condiția promovării evaluării externe. Judecătorii și procurorii, aflați în funcție la data intrării în vigoare a prezentei legi și care au promovat evaluarea, își continuă activitatea în calitate de judecător sau, după caz, de procuror. În cazul în care buna funcționare a unei sau mai multor curți de apel este grav afectată din cauza numărului de posturi vacante, Consiliul Superior al Magistraturii poate transfera, cu titlu temporar, prin derogare de la prevederile Legii nr. 544/1995 cu privire la statutul judecătorului, din instanțele de nivel inferior judecători care corespund criteriilor legale de ocupare a funcției de judecător al curții de apel. Transferul temporar va fi încetat la ocuparea a cel puțin 1/2 dintre posturile de judecător al curții de apel vizate, iar judecătorii temporar transferați revin în funcțiile deținute înaintea transferului.
Comisia independentă de evaluare creată prin Legea nr. 26/2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor (în continuare – Legea nr. 26/2022) va finaliza evaluarea cererilor depuse până la 1 septembrie 2023. Comisia respectivă își va continua activitatea până la finalizarea examinării contestațiilor depuse împotriva deciziilor acesteia.
Sursa: monitorul.gov.md