ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Dmitri Medvedev anunță că Rusia ar putea anexa regiuni separatiste din Georgia

07:55 | 23.08.2023 Categorie: Externe

Moscova, 23 aug. /MOLDPRES/. Fostul preşedinte Dmitri Medvedev, care este acum vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a declarat că Rusia ar putea anexa Osetia de Sud şi Abhazia, regiunile separatiste ale Georgiei, informează AGERPRES, preluat de MOLDPRES.

"Ideea de a se alătura Rusiei este încă populară în Abhazia şi Osetia de Sud", a scris el într-un articol publicat miercuri dimineaţa de ziarul rus Argumentî i Faktî.

"S-ar putea să fie pus în aplicare dacă există motive întemeiate pentru asta", a adăugat Dmitri Medvedev.

Georgia a pierdut controlul asupra regiunilor după destrămarea Uniunii Sovietice. Moscova le-a recunoscut independenţa în 2008, în urma încercării Georgiei de a recâştiga cu forţa controlul asupra Osetiei de Sud, ceea ce a determinat un contraatac din partea Rusiei. Deşi relaţiile Rusiei cu Georgia s-au îmbunătăţit de atunci, Medvedev a acuzat Occidentul că a creat tensiuni în jurul Georgiei prin discutarea posibilei sale aderări la NATO.

"Nu vom aştepta dacă preocupările noastre devin tot mai reale", a afirmat Dmitri Medvedev în articolul ce marchează cea de-a 15-a aniversare a recunoaşterii independenţei, referindu-se la o posibilă anexare.

Oficialii georgieni au spus în repetate rânduri că sunt hotărâţi să se alăture alianţei militare conduse de SUA, care ar păstra integritatea teritorială a ţării.

Rusia a declarat anexarea a patru provincii ale Ucrainei în septembrie anul trecut - Doneţk, Luhansk, Herson şi Zaporojie -, fără a obţine recunoaşterea lor pe plan internaţional.

Foto: bbc.com

img23006656

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!