ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile propun introducerea monopolului fiscal pe piața metalelor uzate

15:09 | 23.08.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 23 aug. /MOLDPRES/. Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării (MDED) examinează oportunitatea instituirii monopolului de stat asupra activității de livrare de resturi și deșeuri de metale feroase și neferoase către agenții economici aflați pe teritoriul Republicii Moldova și care nu au relații fiscale cu sistemul ei bugetar. Decizia a fost anunțată astăzi, ținând cont de evoluțiile din sectorul pieței metalelor uzate, transmite MOLDPRES.

„Prin instituirea unui monopol fiscal, creăm un mecanism prin care anumite întreprinderi din Republica Moldova primesc dreptul exclusiv de a desfășura o activitate economică specifică legată de producerea sau furnizarea anumitor bunuri sau servicii”, a menționat MDED într-un comunicat de presă. 

Potrivit sursei citate, acest mecanism poate fi implementat în sectoarele în care intervenția statului este necesară pentru a corecta deficiențele concurențiale sau pentru a consolida controlul asupra unei piețe de importanță națională sau strategică.

Scopul acestui acestui instrument este protejarea cetățenilor și a societății prin promovarea interesului public în ceea ce privește activitatea economică desfășurată de către actorii economici, precum și aducerea unei contribuții semnificative la creșterea veniturilor la bugetul de stat.

La finele anului 2022, a fost înființată Comisia Națională pentru Monopol Fiscal, cu rolul de a recomanda Guvernului acordarea statutului de monopol fiscal unei întreprinderi sau grup de întreprinderi. Comisia va supraveghea și evalua anual sectorul economic în care aceste entități activează, cărora li s-a acordat statutul de monopol fiscal, și va propune Guvernului revocarea acestui statut în situația în care se constată abateri de la normele stabilite.

Foto simbol

img23006674

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!