ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Reuniune trilaterală R. Moldova – Ucraina – România privind cooperarea în domeniul securității alimentării cu energie

14:21 | 24.08.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 24 aug. /MOLDPRES/. În timpul apropiat, urmează a fi organizată o reuniune trilaterală Republica Moldova – Ucraina - România pe subiecte ce țin de cooperarea în domeniul securității alimentării cu energie. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei Victor Parlicov, după întrevederea de la Kiev cu omologul său ucrainean, Gherman Galușcenko, transmite MOLDPRES.

„În domeniul energiei avem multe proiecte de realizat cu colegii de la Kiev. Am discutat cu omologul meu Gherman Galușcenko și cu secretarul de stat Iaroslav Demcenkov despre prioritățile comune: creșterea capacității de import în Ucraina-Moldova din sistemul european ENTSO-E, de la 1200 MW până la 2000 MW și valorificarea întregului potențial al coridorului transbalcanic (Grecia-Bulgaria-România-Moldova-Ucraina), precum și a depozitelor subterane de gaze din vestul Ucrainei, pentru aprovizionarea fiabilă cu gaze a Europei Centrale, inclusiv în perioadele de vârf de consum din iarnă”, a anunțat Victor Parlicov.

Totodată, ministrul a comunicat că participanții la discuții au agreat asupra intensificării dialogului Republica Moldova - Ucraina - Secretariatul Comunității Energetice - Comisia Europeană și ENTSO-E, în vederea accelerării procesului de sincronizare permanentă a sistemelor electroenergetice ale Ucrainei și Moldovei cu ENTSO-E, cu ulterioara integrare în piața energetică europeană comună.

Victor Parlicov a mulțumit colegilor ucraineni pentru buna colaborare, inclusiv în depășirea situațiilor de criză din toamna anului 2021, cât și după atacurile Federației Ruse asupra infrastructurii energetice civile a Ucrainei după 10 octombrie 2022.

O delegație a Republicii Moldova, condusă de premierul Dorin Recean, efectuează în perioada 22-24 august, o vizită în Ucraina.

Foto: Ministerul Energiei

img23006707

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!