Orașul Cimișlia a găzduit a VIII-a ediţie a Festivalului Naţional al Strugurelui
09:16 | 04.09.2023 Categorie: Regiuni
Chişinău, 4 sep. /MOLDPRES/. Festivalul Național al Strugurelui, ediția a VIII-a, a avut loc ieri la Cimișlia, transmite MOLDPRES.
Festivalul a reunit producători de struguri, exportatori, savanți din domeniu, producători de ambalaje și material săditor viticol.
În cadrul evenimentului vizitatorii au avut parte de un program de muzică, expoziții, vânzări și degustări de struguri crescuți pe podgoriile din ţară.
Agenda a inclus concursuri tematice cu genericul „Cel mai delicios strugure”, „Strugurele Gigant”, „Cea mai bună prezentare a producătorilor”, „Cea mai bună prezentare a meșterilor populari” etc.
Ediţia din acest an a fost susţinută de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), prin intermediul Proiectului de Competitivitate și Reziliență Rurală. „Acest festival oferă sprijin industriei vitivinicole pentru a spori competitivitatea producătorilor și exportatorilor din Moldova și contribuie la crearea locurilor de muncă în zonele rurale”, estimează USAID.
În Republica Moldova, în diferite localităţi, sunt organizate mai multe festivaluri cu tentă agrogastronomică, dedicate mărului, prunei, copăceilor, căpșunelor, cartofului, plăcintelor, piersicilor, pâinii etc.
Foto: facebook.com