ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 7500 cetățeni din municipiul Chișinău vor primi ajutoare materiale

13:11 | 04.09.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 4 sep. /MOLDPRES/. Peste 7500 de cetățeni din municipiul Chișinău vor primi ajutoare materiale în sumă totală de circa 7,1 milioane de lei (355 mii de euro). Decizia a fost luată de Comisia municipală pentru stabilirea și acordarea ajutorului material familiilor defavorizate, transmite MOLDPRES.  

Astfel, bucătarii și personalul auxiliar ai blocurilor alimentare din instituțiile de învățământ general din capitală și din suburbii vor beneficia de un ajutor material unic de o mie de lei, pentru motivarea de a activa cu un salariu neatractiv. 

Totodată, 507 elevi cu cerințe educaționale speciale, care frecventează cele cinci școli speciale auxiliare din Chișinău, vor primi câte 500 de lei, pentru susținerea părinților care cresc și educă copii cu dizabilități.

De asemenea, circa patru mii de cadre didactice care activează în instituțiile de învățământ general din municipiul Chișinău și au o vechime în activitatea didactică de peste 25 de ani, vor avea parte de un ajutor material de câte o mie de lei, către Ziua profesională a lucrătorului din învățământ.

301 veterani și invalizi de război, participanți la acțiunile pentru apărarea Independenței Republicii Moldova, vor beneficia de un suport financiar de o mie de lei, cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova. Câte o mie de lei vor primi și 500 de oameni de cultură pentru susținerea activității de creație, cu ocazia Sărbătorii Naționale „Ziua Limbii Române”.

De ajutoare se vor bucura și 879 de persoane cu deficiențe de auz, membrii ai Asociației Surzilor din Republica Moldova, Filiala Teritorială Chișinău. Aceștia vor primi câte 500 de lei. Alți zece membri activi ai aceleiași organizații vor ridica câte 2000 lei, către Ziua Internațională a Persoanelor cu Deficiențe de Auz, marcată în acest an pe 24 septembrie.

760 de persoane cu deficiențe de vedere, membri ai Asociației Obștești „Asociația Nevăzătorilor din Moldova”, Organizația Teritorială Chișinău, vor putea ridica un ajutor material de o mie de lei, iar zece membri activi ai acestei organizații vor beneficia de câte 2000 lei, către Ziua Internațională a Bastonului Alb și Ziua Internațională a Nevăzătorilor.

Potrivit Primăriei capitalei, 50 persoane cu dizabilități, membri ai Asociației Obștești Societatea Invalizilor din municipiul Chișinău, vor beneficia de câte 2000 de lei, pentru îmbunătățirea calității vieții acestora și încurajarea participării active la viața socială, publică și culturală.

În același timp, 17 persoane și familii social-vulnerabile din municipiul Chişinău vor beneficia de ajutoare financiare, în vederea depășirii unor situații de dificultate, generate de starea gravă de sănătate și alți factori socio-economici, în sumă de 205 mii lei.

Foto simbol 

img23006920

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!