ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rețelele de transport a gazelor din R. Moldova vor fi operate de Vestmoldtransgaz, deținută de Transgaz România și BERD

19:31 | 04.09.2023 Categorie: Economie

Chişinău, 4 sep. /MOLDPRES/. Rețelele de transport a gazelor din Republica Moldova vor fi operate de către compania Vestmoldtransgaz, deținută de Transgaz România și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Acest lucru va fi posibil după ce Vestmoldtransgaz a semnat astăzi un contract de locațiune a rețelei de transport a gazelor naturale cu deținătorul acesteia, Moldovatransgaz, companie fiică a Moldovagaz. Pentru a intra în vigoare, contractul urmează a fi avizat de către Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică (ANRE), transmite MOLDPRES. 

Vestmoldtransgaz va prelua în locațiune și va opera rețeaua de transport a gazelor naturale pe termen de cinci ani. De asemenea, va prelua prin succesiune contractele actuale de deservire tehnică încheiate de către SRL „Moldovatransgaz”, astfel fiind asigurată continuitatea proceselor operaționale aferente infrastructurii de transport a gazelor naturale.

Semnarea acestui acord a fost posibilă urmare a modificării, anul trecut, a legislației, care permite ANRE să demareze din oficiu procedura de separare a companiilor din domeniul gazelor, și a unor decizii ale Comisiei Situații Excepționale din iunie și septembrie curent.

Astfel, începe etapa finală în procesul de „unbundling” sau separarea activității de furnizare de activitatea de transportare a gazelor naturale. Separarea companiilor producătoare, de transport, distribuție și furnizare a gazelor, pentru a evita monopolul și a asigura accesul tuturor părților interesate la infrastructură, face parte din Pachetul energetic III, angajament al Republicii Moldova față de Comunitatea Energetică.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a salutat consensul pe semnarea acestui contract fără a fi nevoie ca ANRE să îl impună printr-o decizie administrativă. „Ca și în cazul sincronizării pieței energiei electrice cu cea continentală, consumatorii casnici nu vor simți în vreun fel această schimbare pe piața de gaze. Dar, această separare, pe care Republica Moldova a amânat-o din 2012, este un salt enorm în transpunerea legislației europene și liberalizarea, transparentizarea pieței de gaze. Astfel, va fi asigurat acces nediscriminatoriu la rețele pentru toate companiile și pe termen lung vom crește credibilitatea pieței pentru traderi și furnizori europeni, iar competiția, pe viitor, poate genera și prețuri mai bune”, a declarat Victor Parlicov.

SRL „Vestmoldtransgaz” a fost certificată de către ANRE în calitate de operator al sistemului de transport al gazelor naturale care deține gazoductul „Iași-Ungheni-Chișinău”. Acționari ai Vestmoldtransgaz sunt Transgaz din România, cu 75% și BERD cu 25%.

Foto: Ministerul Energiei

img23006935

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!