Tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani pot participa la o discuție cu președintele CCI, Sergiu Harea
18:09 | 12.09.2023 Categorie: Economie
Chişinău, 12 sep. /MOLDPRES/. Tinerii cu vârsta cuprinsă între 14 și 25 de ani pot participa la o discuție cu președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova, Sergiu Harea, care va aborda subiectul „Descoperă profesia de antreprenor”. Evenimentul este organizat în cadrul proiectului „Cariera mea”, desfășurat la Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO, transmite MOLDPRES.
Discuția va fi organizată pe 16 octombrie, la ora 16.00. Doritorii de a participa la eveniment, se pot înscrie completând formularul de înregistrare pe adresa https://docs.google.com/.../15WYms.../edit
La discuții, participanții vor afla mai multe informații despre antreprenoriat, experiența antreprenorială, abilități și strategii, învățăminte din eșecuri și succese, resurse și rețele de contact, tendințe în industrie, dar și despre activitatea de 105 ani a CCI a RM - cea mai reprezentativă organizație de business, promotor al dezvoltării și susținerii mediului de afaceri din Moldova.
Centrul Republican pentru Copii și Tineret ARTICO, prin proiectul „Cariera Mea” ARTICO oferă tinerilor oportunitatea de a interacționa cu specialiști din diverse domenii pentru a afla mai multe detalii despre profesii, cariere și studii.