În anul academic 2023-2024, vor fi oferite 226 de granturi pentru studii de doctorat
12:01 | 13.09.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 13 sep. /MOLDPRES/. Un număr de 226 de granturi pentru studiile superioare de doctorat științific, ciclul III, vor fi finanțate din bugetul de stat pentru anul academic 2023-2024. Totodată, vor fi majorate bursele pentru studenții doctoranzi. Prevederile se regăsesc în Planul de admitere la studii superioare de doctorat, aprobat astăzi de Executiv, transmite MOLDPRES.
Granturile doctorale vor fi acordate pentru domenii precum: Științe ale naturii, Științe inginerești și tehnologii, Științe medicale, Științe agricole, Științe sociale și economice, Științe umaniste.
De asemenea, Planul de admitere la studii superioare de doctorat, ciclul III, prevede șase locuri cu finanțare din bugetul de stat pentru cetățenii străini, în baza tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte.
Acordarea granturilor doctorale se realizează în baza unei competiții de proiecte științifice între Școlile doctorale ale instituțiilor de învățământ superior. Grantul doctoral include bursa individuală și costurile pentru programul de studii avansate și pentru programul de cercetare sau creație artistică.
În anul de studii 2022-2023 au fost înmatriculați 236 de studenți la studii superioare de doctorat cu finanțare de la bugetul de stat.
Foto simbol