ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În Italia, vicepremierul Nicu Popescu a avut mai multe întrevederi cu oficiali de rang înalt

20:09 | 15.09.2023 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 sep. /MOLDPRES/. În marja vizitei de lucru de la Roma, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene Nicu Popescu a avut mai multe întrevederi cu oficiali de rang înalt, dar și o întâlnire de suflet cu membrii diasporei noastre din Italia, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE. 

Cu omologul său italian, Antonio Tajani, Nicu Popescu a discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și despre progresele noastre semnificative în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene. Împreună cu ministrul Tajani, oficialul moldovean a semnat declarația comună privind consolidarea parteneriatului strategic moldo-italian. Totodată, au fost efectuate un schimb de opinii cu experții Consiliului European pentru Relații Externe referitor la subiectul aderării țării noastre la UE. 

Vicepremierul Nicu Popescu a avut, de asemenea, întrevederi cu ministrul Afacerilor Europene, Politicilor de Coeziune și Planului Național de Recuperare și Reziliență, Raffaele Fitto și cu viceministrul Afacerilor Externe, Edmondo Cirielli A fost discutat, cu această ocazie, despre angajamentul ferm al autorităților noastre de a avansa pe agenda de reforme pro-europene. 

„La Vatican am desfășurat o întrevedere și cu arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, Secretarul pentru Relațiile cu Statele și Organizațiile Internaționale al Sfântului Scaun. Ne-am referit la consecințele dramatice ale războiului injust al Rusiei împotriva Ucrainei, criza umanitară generată de acest conflict, inclusiv aportul țării noastre la găzduirea refugiaților ucraineni și am menționat importanța dialogului în relațiile internaționale. 

Despre situația de la Chișinău, eforturile noastre de a păstra pacea, stabilitatea și a merge accelerat în direcția aderării la Uniunea Europeană, dar și despre cooperarea noastră foarte bună cu Italia am discutat cu diaspora noastră de aici, pe care am încurajat-o să continue promovarea Republicii Moldova în Italia drept o destinație turistică și de afaceri. Le-am povestit conaționalilor noștri și despre eforturile de la minister privind digitalizarea serviciilor consulare, lansarea recentă în regim de testare a serviciului de programări online, dezvoltarea aplicației e-consulat și reducerea taxelor consulare din acest an cu circa 50%. 

Cu sprijinul echipei guvernamentale, vom susține și alte inițiative solicitate de cetățeni, inclusiv procesul de negociere pentru transformarea permiselor de conducere. În curând, va intra în vigoare acordul referitor la protecția socială dintre țările noastre.

Am acordat și un interviu pentru publicația „La Reppublica”. În discuția cu jurnalista Tonia Mastrobuoni m-am referit la procesul de aderare a țării noastre la UE, implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene precum și la relațiile excelente dintre statele noastre”, a conchis Nicu Popescu.

Foto: MAEIE

img23007253

img23007253

img23007253

img23007253

img23007253

img23007253

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!