ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primul președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a fost petrecut pe ultimul drum

14:53 | 16.09.2023 Categorie: Societate

Chişinău, 16 sep. /MOLDPRES/. Primul preşedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, a fost petrecut astăzi pe ultimul drum, transmite MOLDPRES.

Funeraliile primului şef al statului au început în dimineaţa zilei cu un serviciu divin de pomenire, organizat la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”. Ulterior, sicriul a fost depus la Palatul Republicii, unde au venit zeci de oameni, conducerea de vârf a statului, membrii Guvernului, reprezentanţi ai corpului diplomatic şi clerului, oficialităţi, colegi şi prieteni, să-şi ia rămas bun de la Mircea Snegur.

„Ne luăm astăzi rămas-bun de la cel care, însuflețit de o sinceră și profundă dragoste de neam, și-a condus țara pe calea suveranității și independenței, pe calea Renașterii naționale. Curajos, vizionar și patriot, primul președinte al Republicii Moldova, domnul Mircea Snegur, și-a asumat, într-un context complicat, misiunea de a transforma în realitate dorința oamenilor de a trăi liber, de a-și afirma identitatea prin limbă și tricolor”, a declarat la mitingul de doliu preşedintele ţării Maia Sandu. 

"Prin trecerea domniei sale la cele veșnice, țara noastră pierde nu doar un “părinte fondator”, dar şi un veritabil om de stat, care a ştiut să intuiască năzuințele oamenilor într-un moment de răscruce al Istoriei. S-a dedicat în totalitate dezvoltării statului Republica Moldova. Cuvintele sale memorabile - "Trăiască Moldova independentă!" - rostite la 27 august 1991, au transmis întregii lumi că aspirația poporului este de a așeza Moldova pe harta lumii libere. Iar datoria noastră este să continuăm pe drumul deschis de primul nostru Președinte”, a relevat şefa statului.  

La finalizarea ceremoniei de la Palatul Republicii, Cortegiul funerar a trecut pe la sediul Preşedinţiei Republicii Moldova, după care prin Piața Marii Adunări Naționale s-a îndreptat spre Cimitirul „Central” din strada Armenească, unde primul președinte al țării a fost înmormântat.

În semn de profundă tristețe cauzată de decesul primului președinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur, susținător activ al mișcării de renaștere națională, demnitar care a avut un rol esențial în promovarea independenței, libertății și suveranității țării noastre, președintele Maia Sandu a declarat 16 septembrie 2023 zi de doliu național. Astăzi, în toate localitățile din țară, precum și în misiunile diplomatice și consulare ale Republicii Moldova de peste hotare, a fost arborat în bernă Drapelul de Stat al Republicii Moldova. La ora 12:00, memoria președintelui Mircea Snegur a fost cinstită prin păstrarea unui moment de reculegere.

Primul Președinte al statului independent Republica Moldova, Mircea Snegur, s-a născut la 17 ianuarie 1940, în satul Trifănești, raionul Florești. Și-a făcut studiile la Institutul Agricol din Chișinău.

A fost deputat în Sovietul Suprem al RSSM de legislaturile a XI-a și a XII-a, deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XIV-a. A fost președinte al Prezidiului Sovietului Suprem și Președinte al Sovietului Suprem al RSSM. 

Pentru merite deosebite, lui Mircea Snegur i-au fost conferite mai multe distincții de stat și titluri onorifice: Ordinul „Insigna de Onoare” (1966), Medalia „Pentru Vitejie în Muncă” (1976), „Ordinul Republicii” (2000), Diploma Academiei Europene de Arte (1995), Diploma de Onoare și Medalia de Aur a Ordinului European de Merit (1995), Doctor Honoris Causa al mai multor entități academice, între care Universitatea Agrară de Stat din Moldova (1996), Universitatea din Ankara (1996), Universitatea Liberă Internațională din Moldova (2001), Academia de Ştiinţe a Moldovei (2011).

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

img23007263

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!