Accident fatal la Hâncești: un bărbat a decedat după ce a fost lovit de un automobil
12:14 | 18.09.2023 Categorie: Societate
Chişinău, 18 sep. /MOLDPRES/. Un bărbat a decedat după ce a fost lovit de un automobil. Impactul s-a produs în seara zilei de ieri la ieșirea din satul Sărata-Galbenă, raionul Hâncești, transmite MOLDPRES.
Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), un bărbat de 51 de ani, aflat la volanul unui Ford, a tamponat victima de aproximativ 40-45 de ani, care a decedat până la sosirea ambulanței. Deocamdată identitatea acesteia nu a fost stabilită.
Șoferul autovehiculului a fost supus testului alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, dar și pentru a identifica victima.
Foto: IGP
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!