ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Scholz sugerează că războiul din Ucraina ar putea dura până în 2025

15:54 | 09.12.2023 Categorie: Externe

Berlin, 9 dec. /MOLDPRES/. Cancelarul german Olaf Scholz a lăsat să se înţeleagă sâmbătă că războiul din Ucraina ar putea dura până în 2025, garantând totodată sprijinul Germaniei, care - a spus el - ar putea fi nevoie să fie sporit dacă alţi aliaţi "ezită", transmite EFE, citată de Agerpres și MOLDPRES.

"Nu, acest război probabil nu se va încheia atât de repede pe cât ne-am dori noi", a declarat Scholz în discursul său de la congresul Partidului Social Democrat (SPD), care a început vineri la Berlin. "De aceea trebuie să putem continua să facem ceea ce facem acum (sprijinirea Ucrainei), anul acesta, anul viitor şi următorul", a adăugat el.

Scholz a recunoscut că pentru Germania reprezintă "o mare provocare financiară", dar s-a angajat "cu deplină claritate" să sprijine în continuare Ucraina în autoapărarea împotriva Rusiei cu mijloace financiare şi cu livrări de armament.

El a amintit că Germania este al doilea cel mai mare contributor la acest obiectiv, după Statele Unite, şi a remarcat că, "dacă alţii ezită, contribuţia noastră ar putea fi şi mai mare".

Săptămâna aceasta, republicanii au blocat în Senatul Statelor Unite un pachet de ajutor pentru Ucraina în valoare de 60 de miliarde de dolari (aproximativ 55 de miliarde de euro), despre care Kievul spune că este crucial pentru apărarea ţării.

Totodată, în discursul său, Scholz a condamnat încă o dată "imperialismul" preşedintelui rus Vladimir Putin.

"Nu vrem să trăim într-o lume în care o ţară mare domină şi decide ce se întâmplă într-o altă ţară mică vecină. Vrem ca ţările mici să nu se teamă de vecinii lor mari. În asta constă pacea şi securitatea în Europa', a subliniat el.

img23010023

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!