Un tânăr a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru trafic de droguri
09:37 | 04.03.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 4 mar. /MOLDPRES/. Un student la economie și finanțe a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru ambalarea și livrarea drogurilor, comunică MOLDPRES.
Potrivit PCCOCS, tânărul a fost reținut în perioada pandemiei Covid-19, cu 60 pliculețe de drog sintetic de tip PVP în buzunare. Suplimentar, la domiciliul acestuia din Chișinău au fost ridicate alte peste 100 grame de același tip de droguri.
Conform procurorilor, tânărul originar din Telenești, avea rolul de ambalare a drogurilor în pliculețe și livrare în ascunzișurile din Chișinău. Potrivit declarațiilor inculpatului, pentru fiecare pliculeț livrat, acesta era remunerat cu câte 3 USD.
De asemenea, suplimentar pedepsei cu închisoarea pentru 7 ani, instanța a decis confiscarea sumei de 10.000 lei ridicate de la acesta și contravaloarea celor peste 50.000 primiți pe contul bancar (pe care tânărul îi cheltuise, până la reținere), proveniți din vânzarea de droguri.