ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un Acord de colaborare în domeniul educației financiare a fost semnat între Ministerul Finanțelor și Junior Achievement Moldova

09:34 | 19.03.2024 Categorie: Comunicate

Chişinău, 19 mar. /MOLDPRES/. Ministrul Finanțelor Petru Rotaru și președintele Asociației Obștești „Junior Achievement Moldova” (JA Moldova), Alexandru Stratan, au încheiat ieri, 18 martie 2024, un Acord de colaborare privind educația financiară. Acesta va pune bazele unui parteneriat durabil privind popularizarea domeniului finanțelor publice și promovarea unor comportamente financiare responsabile în rândul populației.

Scopul parteneriatului dintre cele două instituții este de a asigura suportul mutual pentru creșterea interesului general față de activitățile de educație financiară, care să ofere cetățenilor informațiile necesare pentru a lua decizii corecte și asumate.

Conform înțelegerilor stipulate în acord, Ministerul Finanțelor și JA Moldova își vor acorda asistență reciprocă pentru organizarea evenimentelor și proiectelor comune, în vederea dezvoltării abilităților financiare ale tinerilor. Totodată, părțile vor facilita implicarea specialiștilor din cadrul celor două entități în activități de mentorat, destinate atât elevilor și studenților, cât şi cadrelor didactice.

„Importanța educației financiare privind domeniul finanțelor publice devine crucială în construirea unei societăți sustenabile. Un cetățean informat înțelege nu doar conceptele de bază în gestionarea banilor personali, ci și mecanismele, și implicațiile deciziilor financiare la nivel guvernamental. Cunoștințele în acest domeniu permit cetățenilor să evalueze politicile fiscale, să înțeleagă bugetele publice și să participe activ în procesul democratic prin luarea deciziilor informate în ceea ce privește cheltuielile și impozitele, contribuind astfel la dezvoltarea unei economii sănătoase și a unei societăți mai prospere”, a punctat Petru Rotaru.

La rândul său, Alexandru Stratan a afirmat că „O educație financiară respectivă contribuie la dezvoltarea unor personalități autonome și prospere, şi care  oferă totodată posibilitate tinerilor să acționeze eficient și responsabil într-o societate în permanentă schimbare. Parteneriatele cu autoritățile publice sunt fundamentale pentru realizarea acestui obiectiv, deoarece îmbină expertiza cu informaţiile pe care le acumulează tinerii în cadrul orelor de clasă, oferind în acelaşi timp  suport în desfăşurarea unei varietăţi de inițiative care vor susține implicarea tinerilor în activități financiare.”

Notă: JA Moldova este o asociație obștească a cărei misiune constă în motivarea și pregătirea tinerei generații pentru a se afirma cu succes în economia de piață. Junior Achievement activează în Moldova din anul 1995 și este membră a rețelei JA Worldwide - cea mai mare și cea mai dinamică organizație orientată spre educația economică și antreprenorială, fiind prezentă în 115 de țări.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!