ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șoferii sunt îndemnați să circule cu atenție din cauza carosabilului umed

11:09 | 25.03.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 25 mar. /MOLDPRES/. Oamenii legii au îndemnat astăzi șoferii să circule cu atenție din cauza carosabilului umed, transmite MOLDPRES.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Natalia Golovco, a menționat că pentru prevenirea situațiilor de risc, conducătorii auto sunt îndemnați să păstreze o distanță mai mare față de mașina care circulă în față.

„Șoferii trebuie să evite frânarea sau accelerarea bruscă și să conducă cu viteză adaptată la condiţiile meteo și de trafic. De asemenea, în cazul unei defecţiuni, triunghiurile de presemnalizare necesită a fi amplasate la o distanţă mult mai mare. La fel, cea mai periculoasă manevră în condițiile unui carosabil umed este depăşirea. Șoferii sunt îndemnați să nu utilizeze telefonul în timp ce conduc”, a spus Natalia Golovco.

De asemenea, oamenii legii au îndemnat pietonii ca înainte de a traversa strada să se asigure că au fost observați de către șoferi, întrucât pe timp de ploaie riscul de a nu fi văzut este mult mai mare, în special seara.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod galben de vânt și ploi puternice. Astfel, în perioada 25 martie, ora 12.00 – 26 martie, ora 03.00, pe arii extinse în raioanele de sud, centru și de est se prevăd precipitații puternice, predominant sub formă de ploi (15-35 l/m2). Vântul va sufla cu intensificări din nord în rafale de până la 15-20 m/s.

img24002103

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!