ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Comisiei Electorale Centrale

17:48 | 28.03.2024 Categorie: Comunicate

Chişinău, 28 mar. /MOLDPRES/. CEC și-a stabilit obiectivele strategice pentru următorii trei ani

Comisia Electorală Centrală, în cadrul ședinței de astăzi, a aprobat Programul și Planul activităților strategice ale CEC pentru anii 2024-2026.

Programul strategic include analiza și evaluarea situației actuale, impactul activităților strategice stabilite pentru perioada anterioară, factorii de risc, valorile cheie, obiectivele și acțiunile strategice pe care Comisia și le-a propus spre realizare până în anul 2026.

De asemenea, documentul cuprinde și activitățile nerealizate prevăzute de Programul strategic anterior, dar care își mențin actualitatea. Scopul urmărit în implementarea Programului este sporirea credibilității CEC și atingerea următoarelor obiective: sporirea transparenței activității Comisiei, integrității, incluziunii și a profesionalismului funcționarilor.

Planul strategic al CEC pentru perioada menționată include acțiunile care urmează a fi realizate de instituție pe fiecare componentă în parte.

Planul Strategic al CEC include 42 de acțiuni.

Documentul va fi publicat pe pagina oficială a Comisiei www.cec.md, rubrica „Ședințe CEC”, „Hotărâri CEC”, ulterior la rubrica „Despre CEC”, „Plan strategic CEC”.

 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!