ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rusia pune capăt mecanismului prin care ONU supraveghează sancţiunile impuse Coreei de Nord

19:40 | 28.03.2024 Categorie: Externe

Chişinău, 28 mar. /MOLDPRES/. Rusia a blocat joi reînnoirea mandatului experţilor ONU care supraveghează aplicarea sancţiunilor împotriva Coreei de Nord, un veto criticat de membrii Consiliului de Securitate al ONU îngrijoraţi de programul nuclear pe care-l dezvoltă Phenianul şi de achiziţiile Rusiei de muniţii nord-coreene pentru a le folosi în războiul din Ucraina, transmite AFP, preluat de Agerpres și Moldpres. 

Consiliul de Securitate al ONU a adoptat în anul 2006 un set de sancţiuni împotriva Coreei de Nord, care vizează cu precădere programul nuclear al acestei ţări, sancţiuni consolidate de mai multe ori în 2016 şi 2017. Începând din 2019, Rusia şi China încearcă în zadar să convingă Consiliul să relaxeze aceste sancţiuni, care nu au o dată limită.

În acest context, Rusia s-a opus joi prin veto unei rezoluţii care ar fi prelungit cu un an comitetul de experţi însărcinat cu supravegherea respectării sancţiunilor şi ale cărui rapoarte sunt esenţiale la acest capitol.

"Comitetul continuă să-şi concentreze activitatea pe chestiuni fără interes care nu sunt pe măsura problemelor cu care se confruntă peninsula" coreeană, a declarat ambasadorul rus la ONU, Vassili Nebenzia.

Prin urmare, a explicat acesta, "Rusia a cerut Consiliului să adopte o decizie pentru efectuarea unei evaluări deschide şi oneste a sancţiunilor". "Dacă (după această evaluare n.r.) ar fi existat un acord pentru o reînnoire anuală a sancţiunilor, mandatul comitetului de experţi ar fi avut un sens", a justificat diplomatul rus, care a criticat Statele Unite şi aliaţii acestora pentru refuzul lor de a accepta revizuirea cerută de Rusia.

"Acest veto nu este un semn de nelinişte pentru populaţia nord-coreeană sau pentru eficacitatea sancţiunilor. El priveşte Rusia, care obţine libertatea de a încălca sancţiunile în căutarea de arme pentru a le folosi contra Ucrainei", a remarcat ambasadoarea britanică la ONU, Barbara Woodward.

img24002232

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!