ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Igor Grosu a discutat cu diaspora din Franța despre parcursul european al R. Moldova: „Este nevoie de implicarea fiecăruia pentru a construi Moldova europeană”

11:13 | 29.05.2024 Categorie: Oficial

Chişinău, 29 mai. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, aflat într-o vizită în Franța, s-a întâlnit cu moldovenii stabiliți la Paris, cu care a discutat despre ultimele evenimente din Republica Moldova și despre parcursul european al țării noastre. Șeful legislativului a menționat că drumul pe care îl parcurge Republica Moldova este unul complicat, care presupune multe reforme deloc ușoare, dar care sunt pentru beneficiul cetățenilor şi pentru prosperitatea țării, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

„Paşii spre integrarea europeană sunt dificili, dar necesari. Ne dorim ca în 2024, atât la noi, cât și în întreaga lume, să învingă democraţia, pacea și libertatea, fiindcă aceste trei noţiuni sunt strâns legate între ele”, a spus Igor Grosu.

Președintele Parlamentului i-a îndemnat pe moldovenii din diasporă să fie alături de Republica Moldova, ajutând țara în parcursul european. „Este nevoie de implicarea fiecăruia pentru a construi Moldova europeană”, a subliniat șeful legislativului.

La finalul vizitei în Franța, Igor Grosu a vizitat o afacere deținută de familia de moldoveni Elena Călugăreanu și Anatolie Bînzari, atelierul pictorului moldovean Sergiu Ciochină și Galerie Moldave, un butic comercial dedicat conservării istoriei, meșteșugului și culturii Moldovei.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, însoțit de o delegație parlamentară a efectuat o vizită în Republica Franceză în perioada 27-29 mai, la invitația Președintei Adunării Naționale franceze, Yaël Braun-Pivet.

img24003989

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!