APP asigură procesul de achitare în rate a lucrărilor pentru construcția Arenei Chișinău
15:19 | 30.05.2024 Categorie: Economie
Chişinău, 30 mai. /MOLDPRES/. Agenția Proprietății Publice (APP) asigură procesul de achitare în rate a lucrărilor pentru construcția Arenei Chișinău. Astfel, în bugetul de stat pentru anul 2024 au fost prevăzute până la 65 milioane de lei (circa 3,15 milioane de euro + taxe) pentru S.R.L. „Arena Națională”, transmite MOLDPRES.
Suma respectivă reprezintă cumulul ratelor pentru anul 2024 și este alocată în vederea executării Contractului de Parteneriat public-privat pentru proiectarea și construcția arenei polivalente de interes național încheiat în august 2018.
Potrivit APP, până în prezent, statul a asigurat achitarea totală a 22 663 968 euro. În continuare, urmează a fi achitate 14 tranșe pentru următorii șapte ani, inclusiv pentru anul 2024. În condițiile respectării graficului de rambursare, ultima tranșă urmează a fi achitată în anul 2030. Suma tranșelor rămase spre achitare este de 21,8 mln euro.
Lucrările de construcție a Arenei Chișinău au început în vara anului 2018, fiind executate de o companie din Turcia, în baza unui parteneriat public-privat. Responsabilii au anunțat inițial că investiția partenerului privat urma a fi rambursată sub formă de tranșe semestriale, timp de 12 ani din momentul lansării construcției. Complexul este amplasat în preajma localității Stăuceni.