Președinta Maia Sandu a semnat Decretul privind inițierea negocierilor de aderare la UE: „Moldova - membră a Uniunii Europene - este singura cale de dezvoltare prin care vom asigura pacea, bunăstarea și o viață mai bună pentru toți cetățenii”
11:24 | 21.06.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 21 iun. /MOLDPRES/. Șefa statului Maia Sandu a semnat astăzi Decretul privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Oficialul a declarat că la ședința Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană s-a discutat despre poziția generală de negocieri a Republicii Moldova, ce urmează a fi aprobată de Guvern, iar viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a fost desemnată în calitate de negociator-șef din partea Republicii Moldova, informează MOLDPRES.
„Republica Moldova a îndeplinit toate recomandările Comisiei Europene. Astfel, la doi ani de la obținerea statutului de țară candidată, va avea loc prima Conferință Interguvernamentală Moldova - UE, la 25 iunie, care fixează începerea negocierilor de aderare”, a remarcat Maia Sandu.
Președintele țării a mulțumit Guvernului pentru munca depusă și a urat succes delegației noastre care va reprezenta Republica Moldova la Luxemburg, la lansarea oficială a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
„În spatele acestor eforturi de modernizare a țării stau mii de oameni din instituțiile statului și munca fiecăruia dintre ei are un impact crucial asupra obiectivului nostru de țară - să pregătim Republica Moldova pentru aderare până în 2030. Moldova - membră a Uniunii Europene - este singura cale de dezvoltare prin care vom asigura pacea, bunăstarea și o viață mai bună pentru toți cetățenii noștri. La referendumul din toamnă, poporul Republicii Moldova va decide dacă anume aceasta este direcția de dezvoltare a țării și moștenirea pe care o lăsăm generațiilor următoare”, a afirmat Maia Sandu.
Uniunea Europeană deschide oficial negocierile de aderare a Republicii Moldova și Ucrainei. Pe 25 iunie, președinția belgiană a UE va convoca primele conferințe interguvernamentale cu cele două țări.
Consiliul European a decis la summitul din 14 decembrie 2023 începerea negocierilor de aderare cu Republica Moldova și Ucraina. Decizia a fost luată după ce ambele state au depus cereri de aderare la UE și au obținut statut de țară candidat la aderare, acum doi ani.