ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ANSA, abilitată cu atribuții noi: Va decide ce soiuri de plante pot fi produse și comercializate în Republica Moldova

13:16 | 27.06.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 27 iun. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va fi responsabilă de emiterea deciziei cu privire la admiterea soiurilor în Catalogul Soiurilor de Plante. Aleșii poporului au votat astăzi un proiect de lege în acest sens, comunică MOLDPRES.

Documentul stabilește delimitarea atribuțiilor de testare, care au un caracter eminamente științific, de cele administrative referitoare la emiterea deciziei de admitere a soiurilor de plante în Catalogul Soiurilor de Plante, care sunt delegate Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor. Tot ANSA va fi responsabilă de ținerea Catalogului soiurilor de plante, care cuprinde soiurile admise pentru producere și comercializare în Republica Moldova.

În document sunt reglementate și condițiile de înregistrare a agenților economici care sunt specializați în producerea semințelor. Astfel, este modificată condiția referitoare la suprafața terenurilor agricole pe care agenții trebuie să o aibă în folosință sau posesie. Este prevăzută diminuarea, de la 300 la 10 hectare, în cazul culturilor de câmp, și de la 30 la 10 hectare în cazul bostănoaselor, legumelor și altor culturi.

O altă prevedere vizează completarea Legii 68/2013 despre semințe cu un capitol nou, care prevede că inspecțiile în câmp la culturile producătoare de semințe efectuate în alte state sunt considerate echivalente cu inspecțiile în câmp efectuate în conformitate cu actele normative naționale.

img24004806

img24004806

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!