Parlamentul a desemnat un nou membru la CEC
15:08 | 27.06.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 27 iun. /MOLDPRES/.Mircea Catîrău este noul membru al Comisiei Electorale Centrale. Pentru candidatura acestuia au votat 60 de deputați, comunică MOLDPRES.
Mircea Catîrău a fost propus de Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, după ce postul a rămas vacant la plecarea lui Alexandr Berlinschii. Acesta a absolvit Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a activat la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și la Ministerul Finanțelor.
Mircea Catîrău a fost numit în funcția de membru al CEC până la expirarea actualului mandat al Comisiei.
Comisia Electorală Centrală este constituită din nouă membri, dintre care opt sunt desemnați de Parlament, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și a opoziției.