ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cadrul de negociere al UE pentru Republica Moldova, publicat pe pagina oficială a Guvernului

10:10 | 28.06.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 28 iun. /MOLDPRES/. Guvernul a publicat astăzi două documente importante adoptate în cadrul primei Conferințe Interguvernamentale desfășurată la Luxemburg pe 25 iunie 2024. Acestea sunt Cadrul de negociere propus de UE pentru Republica Moldova și Poziția generală de negociere a Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

Ambele documente sunt disponibile pe site-ul Executivului:

Cadrul de negociere propus de UE pentru Republica Moldova: https://shorturl.at/lhrxp
Poziția generală de negociere a Republicii Moldova: https://shorturl.at/4qEqB

Principalele mesaje-cheie din cadrul de negociere prevăd că „negocierile vor fi bazate pe meritele proprii ale Republicii Moldova, iar ritmul va depinde de progresele Moldovei în îndeplinirea cerințelor pentru aderare”. Totodată, „Moldova va primi asistență financiară prin intermediul instrumentelor relevante ale Uniunii pentru a sprijini procesul său de aderare”.

„Având în vedere importanța crucială a reformelor fundamentale pe tot parcursul procesului, negocierile pe marginea Clusterul „Valori Fundamentale” vor fi deschise primele și închise ultimele. Acest lucru va oferi suficient timp pentru a stabili legislația și instituțiile necesare, precum și pentru a demonstra rezultate solide în implementare, înainte de încheierea negocierilor. Progresele obținute în cadrul Clusterului „Valori Fundamentale” vor determina ritmul general al negocierilor și vor fi luate în considerare în contextul deciziilor de deschidere sau închidere a noilor clustere sau capitole de negociere”, este menționat în document.

În document este stipulat că „în cazul unor încălcări grave și persistente de către Moldova a valorilor pe care se întemeiază Uniunea, Comisia poate, din proprie inițiativă sau la cererea motivată a unui stat membru, să recomande suspendarea negocierilor și să propună condițiile pentru o eventuală reluare”.

În același timp, în Poziția generală de negociere a Republicii Moldova este stipulat că „obiectivul general al negocierilor de aderare este ca Republica Moldova să devină membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, cu toate drepturile și responsabilitățile aferente”. Totodată, „Republica Moldova își propune să atingă un nivel de pregătire internă deplină pentru a-și alinia legislația la acquis-ul UE și să asigure aplicabilitatea acestuia până în anul 2030”.

Republica Moldova susține că „are drept scop nu doar să beneficieze, dar și să contribuie la securitatea europeană și globală”. „În timpul negocierilor de aderare, Republica Moldova ar putea solicita perioade de tranziție pentru sectoarele în care va stabili că, la momentul aderării la UE, încă nu va fi pe deplin pregătită pentru armonizarea și implementarea completă a acquis-ul comunitar”, indică sursa citată.

Marți, 25 iunie, la Luxemburg, au fost lansate oficial negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, în cadrul unei conferințe interguvernamentale.

img24004828

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!