ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

De astăzi, se modifică vârsta de pensionare pentru femei

10:16 | 01.07.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. De astăzi, vârsta privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru femei este de 61 ani, iar stagiul complet de cotizare  - 34 de ani. Pentru bărbați vârsta de pensionare rămâne neschimbată - 63 de ani, iar stagiul de cotizare - 34 de ani, condițiile fiind stabilite începând cu 1 iulie 2019, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, Petru Socolan, șeful Direcției Informare și Comunicare al Casei Naționale de Asigurări Sociale (CNAS), a subliniat că reducerea vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani cinci şi mai mulţi copii. Pentru acestea vârsta de pensionare se diminuează cu 3 ani și începând cu 1 iulie curent, constituie 58 de ani.

„Pensia pentru limită de vârstă se stabilește pe viață de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazurile în care a fost depășit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare este 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare”, a afirmat Petru Socolan.

De asemenea, reieșind din stagiul complet de cotizare prevăzut pentru femei de la 1 iulie 2023, la stabilirea pensiei anticipate pentru carieră lungă acestea urmează să confirme 37 de ani de stagiu de cotizare, iar în cazul bărbaților stagiul rămâne neschimbat - 39 de ani.

„Pentru a verifica vârsta de pensionare, cetățenii pot utiliza serviciul electronic „Calculatorul vârstei de pensionare”, disponibil pe site-ul oficial al instituției - www.cnas.gov.md, la secțiunea „Servicii electronice prestate de CNAS”. Acest serviciu permite utilizatorilor să afle anul în care vor putea solicita pensia pentru limită de vârstă”, a menționat Petru Socolan.

Cererile pentru solicitarea pensiilor pentru limită de vârstă pot fi depuse online de către deținătorii semnăturii electronice/mobile prin accesarea paginii - www.cnas.gov.md.

img24004892

img24004892

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!