Șeful Direcției Cooperare Polițienească Internațională, Viorel Țentiu, rămâne în arest pentru încă 30 de zile
18:04 | 02.07.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 2 iul. /MOLDPRES/. Șeful Direcției Cooperare Polițienească Internațională, Viorel Țentiu, rămâne în arest pentru încă 30 de zile. Magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, au admis astăzi parțial demersul procurorilor privind prelungirea măsurii preventive - arest la domiciliu pentru 30 de zile în privința acestuia, informează MOLDPRES.
Pe 6 iunie, Viorel Țentiu a fost plasat în arest pentru 30 de zile, fiindu-i încriminată infracțiunea de corupere pasivă. Decizia a fost luată de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana.
Pe 4 iunie curent, patru persoane au fost reținute în urma mai multor percheziții desfășurate în cadrul unei anchete comune între Republica Moldova și Republica Franceză, ce investighează o presupusă schemă de corupție prin care persoane publice din Republica Moldova și din alte țări ar fi primit mită pentru a interfera cu publicarea de către INTERPOL a Notificărilor Roșii pentru infractori din diferite țări, anunțați în căutare internațională.