ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Merele moldovenești, vândute în peste 30 de țări ale lumii. Volumul exporturilor a crescut și a ajuns la 133 de mii de tone

18:34 | 16.07.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 16 iul. /MOLDPRES/. Producătorii din Republica Moldova au exportat 133 mii tone de mere din recolta sezonului 2023-2024. Acestea au ajuns în peste de 30 de țări ale lumii. Volumul exporturilor a crescut comparativ cu sezonul 2022 - 2023, atunci când au fost înregistrate 124 mii tone vândute pe piețele externe. Exporturile către UE practic s-au dublat, ajungând la 22 de mii de tone, destinația principală fiind România, cu o cotă de 90%. Cifrele au fost prezentate astăzi de Asociația „Moldova Fruct”, care a marcat finalizarea sezonului de export al merelor, transmite MOLDPRES. 

Potrivit sursei citate, exportul de mere către Orientul Mijlociu a crescut de la 6146 tone în sezonul 2022-2023 până la 8085 tone în sezonul 2023-2024.  

Totodată, dacă în sezonul 2022-2023, în țările din Uniunea Euroasiatică ajungeau 85% din toate merele exportate din Moldova, piața a reușit să fie diversificată, iar în prezent această pondere a scăzut până la 77%. Pe de altă parte, au crescut cantitățile de mere livrate către noi destinații precum Suedia, Marea Britanie și Israel. În același timp, un lot de mere în regim de testare a ajuns și în India.

Directorul executiv al Asociației „Moldova Fruct”, Iurie Fală, a declarat că sezonul 2023-2024 evidențiază o tendință importantă: producătorii și exportatorii își diversifică piețele de desfacere, explorând noi oportunități. „Pentru a maximiza beneficiile acestei orientări, este esențial să consolidăm colaborarea în domeniul exportului și să reducem fragmentarea excesivă a ofertei. O abordare unitară va spori puterea de promovare a merelor moldovenești pe piețele alternative și va facilita accesul la noi oportunități de export”, a menționat Iurie Fală.

Membrii Asociației „Moldova Fruct” au menționat despre necesitatea de a lucra mai mult la calitatea merelor, astfel încât ele să poată face concurență și să fie competitive pe orice piață.

„Este necesar să producem, să tratăm și să păstrăm corect merele. Noi am reușit să livrăm mere în Orientul Mijlociu în condiții dificile de livrare din cauza conflictului din Marea Roșie. Merele au ajuns la destinație în 108 zile și datorită faptului că au fost de calitate, am avut din 1000 de cutii doar 17 care nu au fost conforme”, a subliniat Victor Cazacu, membru al Asociației.

img24005423

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!