ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O companie românească din domeniul colectării deșeurilor medicale și chimice va investi în Republica Moldova

15:34 | 19.07.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. O companie din România, care activează în domeniul colectării și neutralizării deșeurilor medicale și chimice, își extinde activitatea în Republica Moldova. Despre aceasta a anunțat astăzi vicepremierul Dumitru Alaiba, ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, transmite MOLDPRES. 

Compania are o experiență de 30 de ani în neutralizarea deșeurilor medicale și chimice, gestionând opt fabrici în România.

„Vești bune la sfârșit de săptămână! Un nou investitor vine în Republica Moldova. Este vorba despre compania românească „Sterileco”. Iar ieri a făcut primul pas oficial în această direcție: compania a fost înregistrată la Agenția Servicii Publice”, a anunțat Dumitru Alaiba. 

El a adăugat că venirea „Sterileco” în Republica Moldova nu înseamnă doar locuri noi de muncă, dar și îmbunătățirea managementului deșeurilor periculoase. „Ne bucurăm că prima piață aleasă pentru extindere este Republica Moldova”, a conchis vicepremierul. 

Agenția de Investiții a din Moldova a comunicat că „Sterileco” este un lider în industria gestionării deșeurilor medicale, având un portofoliu vast de clienți și gestionând fluxuri considerabile de deșeuri generate de spitale, clinici și instituții sanitare, atât publice cât și private.

„Ieri, „Sterileco” a fost înregistrată oficial la Agenția Servicii Publice dar, a început să analizele piața locală încă din martie anul curent, pregătindu-se pentru această extindere importantă”, a adăugat sursa citată. 

România se află pe primul loc între investitorii principali ai Republicii Moldova, cu aproximativ 1600 de întreprinderi cu capital românesc înregistrate și investiții în capitalul social care totalizează aproximativ 6,74 miliarde de lei.

img24005521

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!