ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 30 de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor s-au produs de la începutul acestui an

09:52 | 21.07.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 21 iul. /MOLDPRES/. Peste 30 de accidente rutiere cu implicarea trotinetelor s-au produs în țară de la începutul acestui an. În urma acestora, 26 de persoane au suferit traumatisme, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Ana Chiselița, a subliniat că în urma accidentelor rutiere nici o persoană nu a decedat.

„Recomandăm conducătorilor de trotinete electrice să poarte echipament de protecție și vestă cu elemente reflectorizante. Este important ca aceștia să circule cu viteză redusă și să evite deplasarea printre mașini. Totodată, oamenii legii recomandă persoanelor să nu urce câte doi pe aceeași trotinetă, la traversarea străzii să coboare de pe trotinetă și să meargă doar la trecerea de pietoni, conducând trotineta de ghidon”, a spus Ana Chiselița.

De asemenea, conducătorii trotinetelor electrice sunt îndemnați să fie atenți la pietoni, în special la copii și persoanele în etate.

img24005535

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!