Prim-ministrul Dorin Recean, la 30 de ani de la adoptarea Constituției: „Aniversarea coincide cu schimbările prin care construim cu fermitate calea noastră de integrare europeană”
20:11 | 29.07.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Aniversarea de astăzi coincide cu schimbările importante prin care trece societatea noastră acum, prin care construim cu fermitate calea noastră de integrare europeană. Declarația a fost făcută de către prim-ministrul Dorin Recean, de la tribuna Parlamentului, în cadrul ședinței solemne dedicate celebrării a 30 de ani de la adoptarea Constituției, informează MOLDPRES cu referire la Direcția de comunicare a Guvernului.
În discursul său, șeful Executivului a reiterat importanța participării la exercițiul din 20 octombrie. „Referendumul constituțional pentru Moldova europeană va consfinți o dată și pentru totdeauna voința întregii țări de a fi parte a marii familii europene. Or, viitorul prosper al unei țări este suma alegerilor noastre comune, ale fiecăruia dintre noi”, a precizat premierul Dorin Recean.
Ziua Constituției Republicii Moldova este marcată anual pe data de 29 iulie. Legea Supremă a fost adoptată de Parlament la 29 iulie 1994 şi a intrat în vigoare la 27 august 1994.
Discursul prim-ministrului Dorin Recean:
Domnule Președinte Grosu,
Stimați Președinți,
Stimați membri ai Curții Constituționale,
Stimați deputați,
Doamnelor și Domnilor,
Excelențele dumneavoastră,
Republica Moldova este un stat independent și democratic, cu oameni liberi, drepturile cărora sunt respectate și protejate – acestea sunt elementele fundamentale înscrise în Constituția noastră, care, acum 30 de ani, a fost adoptată ca răspuns la aspirațiile cetățenilor de a trăi într-o țară suverană, într-o țară independentă.
Astăzi, percepem democrația ca mod de viață, pentru că doar democrația poate genera bunăstare în libertate. Democrația înseamnă și responsabilitatea de a dezvolta și moderniza societatea noastră, iar acest efort este unul continuu - pentru cei de astăzi și pentru generațiile care vor urma.
Constituția este un document viu. La fel ca și societatea noastră, a trecut printr-o serie de transformări. Cea mai recentă realizare este cea pentru care au luptat oamenii care se află acum în sală – revenirea în Constituție la limba română.
Această recunoaștere reprezintă nu doar un act de reafirmare a identității naționale, ci și un semn de respect și apreciere pentru diversitatea lingvistică a comunităților etnice, care contribuie la bogăția culturală a țării noastre.
În contextul aniversării, trebuie să fim realiști și să recunoaștem că încă ducem o luptă intensă pentru supremația legii în Republica Moldova. Efortul comun al tuturor ramurilor puterii în stat va asigura egalitatea în fața legii a fiecăruia. Cu toată rezistența care există și este în creștere, am încredere că vom reuși.
Aniversarea de astăzi coincide și cu schimbările importante prin care trece societatea noastră acum, prin care construim cu fermitate calea noastră de integrare europeană.
Să nu uităm și munca celor care, acum 33 de ani, au luptat pentru libertatea și democrația noastră. Alături de popor, ei au visat la o țară în care fiecare cetățean să se bucure de drepturi egale și de oportunități de dezvoltare. Iar noi, astăzi, avem șansa de a onora moștenirea Generației Independenței, alegând o Moldovă dezvoltată și prosperă.
În toamna acestui an, vom participa cu toții la un exercițiu al democrației extrem de important - referendumul constituțional pentru Moldova Europeană, care va consfinți o dată și pentru totdeauna voința întregii țări de a fi parte a marii familii europene. Or, viitorul prosper al unei țări este suma alegerilor noastre comune, a fiecăruia dintre noi.
Mulțumesc!