MO: Moldova a ratificat Convenția Consiliului Europei pentru protecția patrimoniului audiovizual
13:17 | 06.08.2024 Categorie: Societate
Chişinău, 6 aug. /MOLDPRES/. Decretul de promulgare și Legea cu privire la ratificarea Convenției Consiliului Europei pentru protecția patrimoniului audiovizual și a Protocolului la aceasta au fost publicate în Monitorul Oficial și au intrat în vigoare, comunică MOLDPRES.
Convenția subliniază responsabilitatea statelor semnatare de a adopta măsuri eficiente pentru a proteja, conserva și salvgarda patrimoniul audiovizual. Cooperarea între statele semnatare va încuraja conservarea, restaurarea și accesul la materialele audiovizuale care reflectă istoria și cultura națională, aducând în prim-plan contribuțiile fiecărei țări la diversitatea culturală europeană. Acest lucru va încuraja promovarea patrimoniului cultural și audiovizual distinct al Republicii Moldova, pentru a fi recunoscut și apreciat la nivel internațional.
Odată cu implementarea Convenției de către statele semnatare sunt instituite o serie de măsuri de sprijin, fiind intensificate eforturile de restaurare și conservare a materialelor audiovizuale, facilitat accesul la patrimoniul cultural prin diverse platforme digitale.
Ratificarea Convenției va servi drept catalizator pentru creșterea producției locale de conținut audiovizual, sprijinind astfel dezvoltarea creatorilor autohtoni.
Convenția respectivă a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2008 și a fost ratificată de 12 state membre ale Consiliului Europei.