Șefa statului a participat la Forumul Național al Cadrelor Didactice
14:21 | 14.08.2024 Categorie: Oficial
Chişinău, 14 aug. /MOLDPRES/. Președinta Maia Sandu a participat astăzi la Forumul Național al Cadrelor Didactice, care se află la cea de-a doua ediție, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.
Șefa statului a menționat că s-a bucurat să revadă profesorii din țară și să discute despre reușitele elevilor și ale cadrelor didactice. „E greu să crești un copil, dar pentru a crește zeci, sute, mii de copii îți trebuie o putere nemărginită. Și voi, dragi profesori, aveți această putere!”, a remarcat președinta Maia Sandu.
Șefa statului a punctat că o țară arată așa cum arată o școală din acea țară. Maia Sandu a precizat că planul autorităților pentru educație nu se poate face într-o zi, însă este clar și ferm. „Am început împreună lucruri bune și ele trebuie să continue: în 2024 am majorat cu 15% salariile tuturor pedagogilor și educatorilor, am dublat bursele la pedagogie, investim 1,3 miliarde de lei în cele 35 de școli-model din fiecare raion, am renovat circa 200 de școli și grădinițe, am crescut plata unică pentru tinerii specialiști la 200 de mii de lei și compensația pentru materiale didactice la 4 mii de lei. Sunt câteva dintre acțiunile care arată clar atenția pe care o acordăm creșterii calității educației”, a mai subliniat șefa statului.
Președinta a mai vorbit în cadrul evenimentului despre puterea profesorilor de a forma caractere, despre misiunea comună - a familiei, a școlii, a statului - de a-i ajuta pe copii să fie mai umani, să fie responsabili, autonomi, rezilienți, integri, să creadă în puterea democrației, a colaborării și a facerii de bine. „Am îndemnat toți profesorii să ne ajute să păstrăm pacea și democrația în Moldova și să construim împreună o societate de învingători”, a mai afirmat șefa statului.