ADUCEM EUROPA ACASĂ: Cinci spitale din ţară sunt eficientizate energetic datorită sprijinului UE
12:07 | 03.09.2024 Categorie: Regiuni
Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. Uniunea Europeană a investit prin intermediul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) 500 mii de euro pentru instalarea panourilor fotovoltaice cu o capacitate totală de 600 kW pe acoperișurile a cinci spitale raionale din Moldova, din Florești, Nisporeni, Ștefan Vodă, Cahul și Călărași. Astfel, instituțiile medicale respective au facturi mai mici pentru energie electrică, păstrând confortul pacienților și diminuându-și dependența de resursele energetice de import, transmite MOLDPRES.
Rezultatele Spitalului de la Florești au fost evaluate ieri de către Peter Wagner, director al Serviciului pentru instrumente de politică externă al Comisiei Europene. În noiembrie 2023, datorită finanțării UE, instituției medicale i-a fost instalat un sistem fotovoltaic cu capacitatea de 200 kW.
Oficialul european a discutat cu administrația și pacienții spitalului despre beneficiile resimțite. „Economiile sunt de aproximativ 20% din consumul anual, iar banii economisiți vor fi investiți în folosul pacienților. Spitalul raional are o capacitate de 286 de paturi, or, instituția deservește circa 13 mii de pacienți anual”, potrivit Ludmilei Capcelea, directorul spitalului Floreşti.
Se estimează că panourile instalate la cele cinci spitale vor produce 780 MW de electricitate verde anual, vor reduce costurile energetice cu peste 20 milioane de lei anual și vor reduce emisiile de CO2 cu 437 tone în fiecare an.