Peste 100 de observatori acreditați pentru monitorizarea alegerilor din această toamnă
19:51 | 05.09.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 5 sep. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală a acreditat astăzi observatori naționali și internaționali pentru monitorizarea alegerilor prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024, informează MOLDPRES.
Astfel, în calitate de observatori naționali au fost acreditate 96 de persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” și cinci persoane din partea Asociației obștești Asociația pentru Democrație Participativă „ADEPT”.
În calitate de observatori internaționali au fost acreditate șapte persoane din partea Rețelei Europene a Organizațiilor de Monitorizare a Alegerilor (ENEMO).
Persoanele acreditate în calitate de observatori își vor desfășura activitatea în condițiile legislației Republicii Moldova.
Alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024. În aceeași zi, se va desfășura și referendumul republican constituțional la care cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.