Alți circa 180 de observatori au fost acreditați pentru monitorizarea alegerilor
16:22 | 16.09.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 16 sep. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a acreditat observatori naționali și internaționali pentru monitorizarea referendumului republican constituțional și alegerilor pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 20 octombrie 2024, transmite MOLDPRES.
Astfel, în calitate de observatori naționali au fost acreditate 143 de persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” și cinci persoane din partea Asociației obștești „ADOR ORAȘUL MEU”.
În calitate de experți internaționali au fost acreditate două persoane din partea Comisiei Electorale Centrale ai Republicii Azerbaidjan, iar 26 persoane au fost acreditate în calitate de observatori internaționali din partea Biroului OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (OSCE/BIDDO).
CEC a acreditat anterior alți 497 observatori naționali și 46 de observatori internaționali.