ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

GUVERNUL CONSTRUIEŞTE: Baia medievală și Valul apărării din Rezervația „Orheiul Vechi” vor fi deschise pentru vizitatori

09:28 | 30.09.2024 Categorie: Regiuni

Chişinău, 30 sep. /MOLDPRES/. Lucrările de reabilitare și construcție din cadrul Rezervației Cultural-Naturale „Orheiul Vechi” se apropie de final. Acestea fac parte dintr-un proiect de dezvoltare regională susținut de Guvernul Republicii Moldova prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL) cu o investiție de 30 milioane de lei (1,5 mln de euro), transmite MOLDPRES.

Potrivit Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, restaurarea Băii medievale tătărești, cea mai mare dintre cele trei băi urbane descoperite, a adus la lumină vechiul caldarâm, iar lucrările sunt în plină desfășurare. „În același timp, calea de acces către Promontoriul Butuceni a fost deja finalizată și echipată cu un sistem modern de iluminat, făcând zona un loc magic și pe timp de noapte, iar Centrul multifuncțional de conferințe, care va servi și ca bloc administrativ al Rezervației, va fi curând gata”, estimează sursa citată.

De asemenea, Valul de apărare, reconstituit în baza documentelor istorice, va oferi vizitatorilor o vizualizare a trecutului  zonei. La intrarea în Rezervație, periodic, vor fi organizate expoziții tematice.

Conform administraţiei rezervației, numărul de turiști este în continuă creștere, iar interesul pentru organizarea de evenimente naționale a crescut semnificativ.

Proiectul este implementat de ADR Centru, iar executantul lucrărilor reprezintă Asocierea: S.C. RESTACO SRL și Pro Ex 2005 S.R.L. „Turiștii sunt așteptați să descopere noile schimbări și să se bucure de istoria și frumusețea Orheiului Vechi”, rezimă ADR Centru.

 

img24007743

img24007743

img24007743

img24007743

img24007743

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!