ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Gazul procurat de Moldovagaz de la Energocom va fi mai ieftin în luna octombrie

11:18 | 01.10.2024 Categorie: Economie

Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. Moldovagaz a anunțat astăzi că în luna octombrie 2024 prețul de achiziție al gazelor naturale de la Energocom va fi de 394,64 de euro per mia de metri cubi, acesta fiind mai mic cu circa 24 de euro față de luna septembrie, atunci când prețul a fost de 419,26 euro, informează MOLDPRES.

Potrivit condițiilor contractuale de vânzare - cumpărare a gazelor naturale dintre SA „Energocom” și SA „Moldovagaz”, în luna octombrie 2024 prețul de achiziție va constitui 37,09 Euro/MWh, fiind echivalent cu 394,64 Euro/1000 m3, sau 7 700,45 MDL/1000 m3 (fără TVA), reieșind din puterea calorifică superioară prognozată de 10,64 kWh pe metru cub, și cursul valutar”, a anunțat astăzi Moldovagaz.

Pentru luna septembrie, prețul de achiziție a gazelor naturale de la Energocom a fost de 419,25 euro per mia de metri cubi.

Începând cu luna mai curent, licitațiile pentru procurarea gazelor naturale sunt desfășurate pe platforma „BRM East Energy”. 

img24007790

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!