CEC: Alegătorii pot solicita un certificat cu drept de vot
11:07 | 02.10.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 2 oct. /MOLDPRES/. Persoanele care, în ziua referendumului republican constituțional și a alegerilor prezidențiale din 20 octombrie curent, nu se vor afla în localitatea în care au domiciliu sau reşedinţa valabilă, pot solicita de la biroul electoral al secţiei de votare un certificat pentru drept de vot. Acesta va permite alegătorilor să voteze în orice altă secţie de pe teritoriul ţării, pe lista electorală suplimentară, informează MOLDPRES.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, certificatul pentru drept de vot se eliberează de biroul electoral al secției de votare unde este arondat conform domiciliului sau reședinței valabile până 19 octombrie 2024, inclusiv.
Certificatul pentru drept de vot se eliberează la prezentarea actului de identitate ce atestă domiciliul sau reședința alegătorului în raza secţiei de votare respective.
Alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova vor fi organizate pe data de 20 octombrie 2024. În aceeași zi, se va desfășura și referendumul republican constituțional la care cetățenii vor răspunde la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.