ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Maia Sandu în discuții cu locuitorii satului Micăuți, Strășeni: „Este important să ieșim la vot, să ne apărăm democrația și să continuăm dezvoltarea și investițiile în infrastructură”

10:30 | 17.10.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 17 oct. /MOLDPRES/. Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu, a discutat cu locuitorii satului Micăuți, Strășeni, despre proiectele de infrastructură realizate în localitate. Maia Sandu a îndemnat cetățenii, pe 20 octombrie, să-și exercite dreptul la vot. „Este important să ieșim la vot, să ne apărăm democrația și să continuăm dezvoltarea și investițiile în infrastructură!”, a subliniat Maia Sandu, transmite MOLDPRES.

Candidata la șefia satului a vorbit despre investițiile în proiecte de infrastructură, medicină, școli și grădinițe.

„Oamenii se mândresc cu satul lor pitoresc și vor ca Moldova, cu toate localitățile sale, să fie la adăpost în marea familie europeană. În tot raionul Strășeni deja s-au făcut investiții importante - chiar în satul Micăuți a fost amenajat parcul din fața casei de cultură și reabilitate blocurile sanitare din gimnaziu, în localitățile din raion au fost implementate în total 53 de proiecte de peste 340 de milioane de lei, au fost construiți 38 de km de apeduct, modernizate 10 grădinițe și școli. Punctul de asistență medicală urgentă din Lozova a fost renovat, iar spitalul raional a fost dotat cu echipamente performante”, a spus Maia Sandu.

Aceasta a îndemnat cetățenii să participe la alegerile din această duminică, 20 octombrie curent. „Este important să ieșim la vot, să ne apărăm democrația și să continuăm dezvoltarea și investițiile în infrastructură! Noi nu vom lăsa banii murdari să ne decidă soarta. Eu cred în înțelepciunea moldovenilor”, a afirmat Maia Sandu.

Maia Sandu candidează pentru cel de-al doilea mandat de președinte al Republicii Moldova, fiind înaintată și susținută de PAS. În cursa pentru alegerile prezidențiale au fost înscriși 11 candidați electorali. În prezent, aceștia își prezintă programele în cadrul campaniei electorale.

Alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional vor avea loc duminică, 20 octombrie curent.

img24008302

img24008302

img24008302

img24008302

img24008302

img24008302

img24008302

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!