ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste un milion de cetățeni și-au exprimat dreptul la vot. Alegerile prezidențiale pot fi considerate valide

14:57 | 20.10.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Peste un milion de cetățeni și-au exprimat votul în cadrul alegerilor prezidențiale și referendumului republican constituțional. Cifra constituie aproximativ 35% din alegători, transmite MOLDPRES.

Alegerile pot fi considerate valide, întrucât la urnele de vot s-au prezentat peste 33,33% dintre cetățenii cu drept de vot. Referendumul urmează a fi validat dacă la acesta vor participa cel puțin o treime din alegătorii înscriși în listele electorale.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale, din numărul total de alegători, peste 55% sunt femei, iar circa 45% sunt bărbați. Cei mai activi alegători sunt cei cu vârstele cuprinse între 56-65 de ani (22,40%), iar cei mai pasivi sunt cetățenii care au vârstele de peste 75 de ani (4,69%). În municipiul Chișinău, la urnele de vot s-au prezentat circa 230 mii de cetățeni, ceea ce constituie peste 35% din votanți.

Totodată, către ora 14.00, circa 100 de mii de cetățeni ai țării noastre aflați în diasporă au votat la alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea țării la Uniunea Europeană.

În Listele electorale de bază sunt incluși 2 714 239 de alegători. Pentru alegerile prezidențiale și referendum au fost tipărite peste 7,3 milioane de buletine de vot, dintre care 1,7 milioane au fost distribuite secțiilor din afara țării.

Secțiile de votare au fost deschise la ora 7.00 și vor active până la ora 21.00.

img24008403

img24008403

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!