Cozi la secțiile de vot din afara țării. La București sute de oameni au stat în rând pentru a vota
18:52 | 20.10.2024 Categorie: Politică
Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Sute de cetățeni ai Republicii Moldova au venit de dimineață la cele trei secții de vot deschise în capitala României. Oamenii au stat la rând pentru a vota la alegerile prezidențiale și la referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, comunică MOLDPRES.
Cetățenii Republicii Moldova își aleg astăzi președintele pentru următorii patru ani, însă miza principală a acestei zile este referendumul prin care alegătorii decid dacă susțin modificarea Constituției pentru a introduce noțiunea de integrare europeană.
Potrivit presei din România, mare parte din moldovenii care au venit la urne în București, au menționat că susțin integrarea Republicii Moldova în UE.
Autoritățile electorale au anunțat că atestă o prezență masivă a cetățenilor care așteaptă să voteze în unele secții de votare din: Franța, Italia, Turcia, România, Belgia, Federația Rusă. Astfel, CEC a asigurat toate secțiile de votare din străinătate cu un număr suficient de buletine de vot pentru ca toți alegătorii să poată să-și exercite dreptul la vot. Datele prezentate de CEC arată că diaspora este mai activă decât la ultimul scrutin, însă votează ceva mai slab decât în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2020.
Conform datelor CEC până la ora 18.45 la urnele de vot s-au prezentat 1425284 de cetățeni.
Potrivit legislației ca referendumul să fie validat, este necesară o prezență la vot de peste 30 la sută.