ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Renato Usatîi: „Votul fiecărui cetățean contează pentru viitorul Republicii Moldova”

22:39 | 20.10.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 20 oct. /MOLDPRES/. Candidatul Partidului Nostru la funcția de președinte al Republicii Moldova, Renato Usatîi, a adus mulțumiri alegătorilor pentru participarea la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Usatîi a subliniat că votul fiecăruia contează pentru viitorul Republicii Moldova și că indiferent de rezultatul obținut, va continua să lupte pentru Republica Moldova, informează MOLDPRES. 

Vreau să mulțumesc din suflet tuturor cetățenilor Republicii Moldova, care astăzi au ieșit la vot. Mai mulți cetățeni ai Republicii Moldova au demonstrat interes și devotament față de Republica Moldova. Acest lucru este foarte salutat din partea mea, absolut pentru toți cei care astăzi au ieșit la vot. Votul fiecărui cetățean contează - nu pentru un concurent electoral sau altul, dar contează pentru viitorul Republicii Moldova. Eu vreau să mulțumesc echipei Partidul Nostru pentru toată munca efectuate în această perioadă. Și celor care încă sunt la muncă și acum. Vă spun foarte clar că indiferent de rezultatul pe care îl voi avea eu în acest scrutin electoral, pentru mine și pentru echipa noastră luptă pentru Republica Moldova continuă. Moldova are nevoie de profesioniști care au capacitățile de a conduce țara în interesul cetățeanului”, a declarat Renato Usatîi.

La alegerile prezidențiale din 20 octombrie, prezența la urnele de vot a depășit 51%, potrivit datelor Comisiei Electorale Centrale. În cursa electorală pentru fotoliul de președinte s-au înscris 11 candidați.

img24008422

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!