ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 1 milion 285 mii de alegători au votat până la ora 16:00

16:39 | 03.11.2024 Categorie: Politică

Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. Până la ora 16:00, peste 1 milion 285 mii de alegători s-au prezentat la urnele de vot, ceea ce reprezintă o rată de participare de peste 43%. În comparație cu turul I de scrutin, până la această oră, se atestă o participare mai mare. Atunci au votat peste 1 milion 143 mii de alegători sau 39,4% din numărul alegătorilor incluși în listele electorale, transmite MOLDPRES.

Potrivit Comisiei Electorale Centrale (CEC), se atestă o prezență mare la vot în străinătate, unde până la această oră au votat peste 200 mii de alegători. La unele secții, numărul alegătorilor care deja au votat este destul de mare.

„CEC a tipărit și expediat câte 5 000 de buletine pentru majoritatea secțiilor de votare din afara țării. Astfel, îndemnăm cetățenii noștri să meargă să-și exercite dreptul de vot la cea mai apropiată secție de votare, unde este disponibil un număr mai mare de buletine de vot. Informația dată poate fi consultată în aplicația diaspora.cec.md”, a spus președintele CEC, Angelica Caraman, în timpul unui briefing de presă.

De asemenea, există două secții de votare din afara țării care și-au încheiat activitatea, cea de la Tokyo (Japonia) și Beijing (Republica Populară Chineză). În aceste două secții și-au exercitat dreptul la vot 84 și, respectiv, 43 de alegători. Către ora 16:00 au fost deschise, fără impedimente, toate secțiile de votare de pe coasta estică a Statelor Unite ale Americii.

În țară, secțiile de votare s-au deschis la 7.00 și își vor încheia activitatea la ora 21:00.

img24008826

img24008826

img24008826

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!