ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

ASP a lansat un serviciu nou ce prevede vânzarea şi cumpărarea online a maşinilor

13:37 | 29.11.2024 Categorie: Societate

Chişinău, 29 nov. /MOLDPRES/. De astăzi, tranzacțiile de cumpărare-vânzare a automobilelor, care deja sunt înmatriculate în Registrul de stat al vehiculelor, se pot face online, fără a fi nevoie ca Vânzătorul și Cumpărătorul să se deplaseze la subdiviziunile de înmatriculare a vehiculelor ale Agenției Servicii Publice.  Pentru aceasta, atât vânzătorul cât și cumpărătorul trebuie să dețină o semnătură electronică calificată, iar valoarea tranzacției nu poate depăși 685.000 lei (echivalentul a 50 de salarii medii pe economie pentru anul 2024), transmite MOLDPRES.

„Facem un pas important în direcția digitalizării serviciilor publice și a adaptării lor la nevoile cetățenilor. Lansarea acestui nou serviciu de vânzare-cumpărare online a vehiculelor reprezintă un exemplu clar de cum tehnologia poate simplifica procesele administrative și poate economisi timp prețios pentru toți utilizatorii. Ne dorim ca această inițiativă să fie doar începutul unui proces mai amplu de transformare digitală, prin care instituția noastră să devină un model de eficiență, transparență și accesibilitate. Prioritatea noastră este să fim mereu în serviciul cetățeanului, oferindu-i soluții rapide, moderne și sigure. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la acest proiect și vă invităm să ne fiți alături în continuare pe acest drum al inovației”, a declarat în deschiderea evenimentului de prezentare a noului serviciu, directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu.

Potrivit ASP, la depunerea cererii se vor respecta anumite condiții. „Solicitantul serviciului trebuie să fie cetățean al RM, cu vârsta peste 18 ani. Ambele părți (cumpărător/vânzător) trebuie să dețină semnătură electronică calificată. În calitate de Vânzător poate fi proprietarul vehiculului (persoană fizică sau persoană juridică) sau un reprezentant împuternicit de către proprietar prin serviciul MPower. În calitate de Cumpărător poate fi doar o persoana fizică. Serviciul este disponibil pentru tranzacțiile care nu implică schimbarea numărului de înmatriculare. Vehiculul suspus tranzacției trebuie să fie înregistrat deja în Registrul de stat al vehiculelor și să fie echipate cu plăcuțe de înmatriculare de tip nou (emise după anul 2015) și să dispună de certificat de înmatriculare valabil. Serviciul este disponibil pentru tranzacționarea vehiculelor care nu sunt supuse unor restricții sau interdicții legale și nu fac obiectul unui contract de leasing sau locațiune”, explică ASP.  

De asemenea, tranzacția de vânzare-cumpărare a vehiculelor se face online, fără a fi nevoie de deplasare la subdiviziunile de înmatriculare a vehiculelor ale Agenției Servicii Publice. Contractul de vânzare-cumpărare a vehiculului este generat automat, în format electronic, fiind disponibil spre accesare din MCabinet. Certificatul de înmatriculare provizoriu, în format electronic, pe numele noului proprietar poate fi obținut imediat după validarea tranzacției de către ASP (în termen de cel mult o zi lucrătoare) și accesat din MCabinet sau din aplicația EVO. Certificatul de înmatriculare, emis pe suport de policarbonat, poate fi livrat prin MDelivery la adresa indicată de noul proprietar. Cetățenii Republici Moldova, aflați peste hotare, care dețin o semnătură electronică calificată pot efectua rapid tranzacțiile de vânzare-cumpărare a vehiculelor, fără a fi nevoie să se deplaseze pentru aceasta în țară.

Serviciul electronic de transcriere online a dreptului de proprietate asupra vehiculelor a fost elaborat în conlucrare cu Agenția de Guvernare Electronică. În prezent, ASP prestează 192 tipuri de de servicii, dintre care 80 sunt înregistrate în Registrul de Stat al Serviciilor Publice. Dintre acestea 80, circa 43 de tipuri de servicii (54%)pot fi solicitate de către cetățeni online. 

Conform statisticilor, în 2023, ASP a înmatriculat 90.616 vehicule, iar în perioada ianuarie-noiembrie 2024, numărul a ajuns la 88.593.

img24009764

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!