Ambasada SUA a lansat un nou concurs pentru programul "Granturi pentru democraţie"
15:18 | 03.11.2014 Categorie: Societate
Chişinău, 3 nov. /MOLDPRES/. Ambasada Statelor Unite ale Americii a lansat o nouă competiţie pentru granturi de asistenţă în cadrul programului "Granturi pentru democraţie". La aceasta pot participa organizaţii neguvernamentale din Moldova prin prezentarea unor proiecte care ar contribui la dezvoltarea democraţiei şi societăţii civile în ţara noastră, informează MOLDPRES.
La concurs pot fi înaintate proiecte care au drept priorităţi consolidarea şi promovarea societăţii civile, instituţiilor democratice şi a protecţiei mediului, instituţionalizarea unor procese deschise, pluraliste şi democratice la nivel local, participarea publicului la luarea deciziilor, accesul liber la informaţie, libertatea exprimării, transparenţa în conducere şi buna guvernare, consolidarea încrederii.
Potrivit Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, în cadrul programului nu vor fi finanțate activităţi de caritate, proiecte legate de sănătate, activităţi politice şi de partid, cercetări ştiinţifice, activităţi comerciale.
Valoarea granturilor acordate variază între 5 şi 24 de mii de dolari. Acestea vor fi oferite pentru o perioadă de 6 - 12 luni. Termenul limită pentru prezentarea proiectelor expiră luni, 1 decembrie 2014, ora 18.00.
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!