Ungaria este dispusă să dezvolte parteneriate strategice cu Republica Moldova
12:22 | 07.11.2014 Categorie: Economie
Chişinău, 7 nov. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul, Andrian Candu, ministru al Economiei, a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ungariei în Republica Moldova, Mátyás Szilágyi. Cei doi oficiali au evaluat şi apreciat dinamica ascendentă a cooperării comercial-economice dintre Moldova și Ungaria, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al ME.
De asemenea, la întrevedere au fost analizate oportunităţile de aprofundare a relaţiilor dintre cele două state, de majorare a fluxului comercial şi de cooperare în domeniul energetic (în special, interconectarea la piaţa europeană şi eficienţa energetică).
Andrian Candu a menționat faptul că există potențial economic nevalorificat între cele două state: „Intrarea în vigoare a Acordului de Asociere dintre Moldova și UE, ce cuprinde și Zona de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător, conferă Moldovei rolul de punte economică între Est și Vest. Zonele Economice Libere, Parcurile Industriale, Portul Internațional Giurgiulești din Moldova oferă infrastructura necesară pentru investitori, iar companiile maghiare pot produce în Moldova bunuri pe care mai apoi să le exporte în statele CSI și viceversa”, a accentuat vicepremierul.
La rîndul său, Mátyás Szilágyi a subliniat disponibilitatea Ungariei de a dezvolta parteneriate strategice cu Republica Moldova: „Curînd vom prezenta programul de susţinere a iniţiativelor de investiţii prin intermediul instrumentelor financiare de garantare şi acordare a liniilor de finanţare pentru proiectele moldo-ungare, desfăşurate în Moldova şi oferite de Eximbank Ungaria. Totodată, apreciem produsele moldoveneşti şi dorim să ajungă pe piaţa maghiară, iar produsele ungureşti de calitate înaltă să fie exportate în Moldova ”, a afirmat Ambasadorul.
Părțile au remarcat faptul că există premise de cooperare, iar pentru a le valorifica la maximum este necesară organizarea mai multor forumuri pentru oamenii de afaceri, încurajarea participării companiilor și producătorilor la expozițiile comerciale, agro–industriale etc., organizate în Moldova și Ungaria.
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!