ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Trei miniştri au fost retraşi de pe listele de candidaţi la funcţia de deputat

17:21 | 07.11.2014 Categorie: Politică

Chişinău, 7 nov. /MOLDPRES/. Listele de candidaţi la funcţia de deputat în Parlamentul Republicii Moldova înaintate de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) şi Partidul Democrat din Moldova (PDM) au fost modificate. Decizia a fost luată astăzi de Comisia Electorală Centrală (CEC), informează MOLDPRES. 

Astfel, la solicitarea PDM, ministrul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Pavel Fillip, care ocupa locul cinci în lista formaţiunii şi Vasile Botnari, ministru al Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, care era pe locul zece – au fost excluşi din listă.

Totodată, PLDM a solicitat excluderea din listă a Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, poziţionată pe locul patru. Din lista liberal democraţilor a fost retras şi Ion Crudu, primar al satului Vărzăreşti, Nisporeni, plasat iniţial pe locul 90.

"Mulţumesc colegilor care au fost anterior degrevaţi pentru faptul că a fost posibil să revină pentru o perioadă la Guvern. Asta deoarece Executivul are responsabilităţi în faţa cetăţenilor pe care trebuie să şi le onoreze", a declarat premierul Iurie Leancă la începutul şedinţei de astăzi a Guvernului. 

Şi PDM a emis un comunicat de presă în care este specificat că cei doi miniştri democraţi s-au retras temporar din campania electorală "pentru a asigura funcționarea Guvernului, cvorumul la ședințele Cabinetului de miniștri și adoptarea hotărîrilor de pe agenda Executivului".
Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!